Unirea Principatelor Române, celebrată de instituțiile din subordinea Ministerului Culturii
Ministerul Culturii, prin instituțiile subordonate, marchează anul acesta Unirea Principatelor Române, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, prin evenimente culturale precum expoziții, spectacole sau activități educaționale cu implicarea mai multor instituții de învățământ.
Tot cu prilejul celebrării celor 163 de ani de la Mica Unire, mai multe clădiri vor fi iluminate, începând cu ora 18:00, în culorile steagului național: Palatul Culturii din Timișoara, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, Biblioteca Națională a României și sediul Ministerului Culturii.
„Îi felicit pe colegii noștri pentru decizia de a marca această zi prin întâlniri, spectacole și proiecte care susțin și cultivă sentimentul de dragoste pentru țară. Este încă un mod de a ni-i aminti pe cei cărora le datorăm România de astăzi, oameni de cultură, oameni politici pe care i-a adus împreună dorința de a se regăsi într-un stat independent. Unirea a fost un proces, pornit de la oameni care vorbeau aceeași limbă, mânați de aceleași sentimente profunde și desăvârșit de mari personalități ale vremii, așa cum au fost Mihail Kogălniceanu, politicienii Manolache Epureanu și Anastasie Panu, Nicolae Golescu, C.A. Rosetti și, nu în ultimul rând, domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, a declarat Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.
Evenimentele în format online sau fizic, spectacolele, expozițiile și atelierele dedicate sărbătoririi acestei zile importante pentru istoria românilor se regăsesc AICI.