„Lumea ta/carnea mea/oasele noastre”, lansare carte semnată Andrei Novac
? Vineri, 14 aprilie, ora 16,00, vă așteptăm la lansarea volumului de poezii „Lumea ta/carnea mea/oasele noastre”, semnată Andrei Novac, cu ilustrații de Mircea Cantor.
Volumul de poezii a apărut la editura „Litera”.
Nicolae Manolescu: „Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre: un parcurs poetic neobișnuit astăzi, de la o lirică de tip ronsardian, în care accentul cade pe admirația față de frumusețea femeii adorate, asociată cu ideea caducității tuturor celor omenești, la vechea temă creștină a oaselor perene. Originalitatea poeziei lui Andrei Novac constă în tandrețea cu care zugrăvește trupul femeii, în carnalitatea erosului.“
Andrea H. Hedes: „Poezia lui Andrei Novac se rafinează și se esențializează de la un titlu la altul. Aflat în căutarea esenței, încercând să capteze. Ideea, urmează parcă, în poezie, modelul consacrat în sculptură de către Brâncuși. Lungul drum spre ideal este posibil însă doar prin materialitate, prin corporalitate. „Învelișurile“ care fac această călătorie posibilă sunt corpurile și clădirile, spații de locuit, de viețuit, fără însă ca ele să însemne „acasă“, de unde și căutarea, dorul, după ceva ce nu poate fi atins, nu poate fi numit. O bănuială, un sentiment vag, dublate de horror vacui sunt compensate, în plan terestru, prin iubire, singura care face posibilă locuirea aici și acum. Iubirea este centrul universului poetic al cărții.
Lumina și umbra, semne ale vieții și ale morții, dau profunzime spațiului citadin pe fundalul căruia se desfășoară lirica lui Andrei Novac. Orașul este un loc compozit. Fragmentele care îl alcătuiesc sunt bucăți de timp, frânturi de zile și nopți, de anotimpuri, fâșii de timp. Acestora li se alătură bucățile din care, asemenea unor jucării, sunt formate corpurile: mâinile, mușcăturile și tăieturile contribuind și ele la fragmentare.
„am tras o linie cu piciorul stâng,/ aici suntem noi,/ limitele noastre curg,/ se preling peste ziua de ieri,/ visele sunt din ce în ce mai colorate,/ lumea cade cu putere în pahare,/ doar noi trăim.“
Andrei Novac are o manieră particulară de a scrie poezie de dragoste, iar acest volum este dovada stilului său inconfundabil.”