COMUNICAT DE PRESĂ – Lansare carte – Istoria Targu-jiului – 05.09.2020
REF: Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” a găzduit, la sfârșitul acestei săptămâni, lansarea volumului reeditat – ”Istoria Târgu Jiului”, de Alexandru Ștefulescu.
Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” a găzduit , vineri seara, un eveniment cultural-artistic, în cadrul căruia a fost lansat volumul ”Istoria Târgu-Jiului” de Alexandru Ștefulescu.
Lansarea cărții a fost însoțită de o expoziție de fotografie, reprezentând imagini cu Târgu Jiul de odinioară, iar atmosfera a fost întreținută de Cvartetul de coarde condus de profesorul Bebe Cetean.
Cartea a fost reeditată sub egida Editurii Muzeului Național al Literaturii Române și Asociației Excelsior pentru Excelență în Educație. Volumul face parte din seria intitulată ”Cărți fundamentale ale Gorjului”, volume reeditate într-un demers început în luna februarie a acestui an și susținut de către Asociația Excelsior, fondată de Iulian Popescu. Următorul volum care va ieși de sub lumina tiparului într-o ediție nouă este ”Gorjul istoric și pitoresc”, semnat tot de Alexandru Ștefulescu.
”Istoria Târgu-Jiului” va fi donată de către Asociația Excelsior tuturor școlilor și instituțiilor de cultură din județ iar în curând va ajunge pe rafturile librăriilor astfel încât doritorii să poată intra în posesia ei.
La evenimentul de lansare a Istoriei Târgu-Jiului a participat, din partea Muzeului Național al Literaturii Române, Luigi Bambulea – cercetător științific al M.N.L.R, membru al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România.
De asemenea, peste o sută de persoane, oameni de cultură, istorici, șefi de instituții școlare sau culturale, reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, primarul municipiului Tg-Jiu – Marcel Romanescu, deputatul PNL – Dan Vîlceanu, secretarul general adjunct în Ministerul Dezvoltării – Victor Banța, au onorat cu prezența evenimentul găzduit de Muzeul Național ”Constantin Brâncuși ”, vineri seara.